Cu aceasta în minte, să ne uităm la cele mai importante caracteristici ale unui castel . Site-ul
șanț - un șanț mare sau șanț din jurul exterior Castelul de perete - a fost prima linie un castel de apărare. Șanț ar putea fi umplut cu apă sau uscat (un șanț uscat ar fi putut fi căptușite cu piroane de lemn). Ea a avut, de obicei, o pod mobil peste ea, care a fost întocmit în cazul în care castelul a fost sub atac. Multe s-au șanțuri benă, de asemenea, site-uri pentru gunoi și canalizare
Existența unui șanț a fost dictată de teren -. Nu toate castelele au șanțuri. Unele castele au fost construite sus pe roca de bază și nu au nevoie de ele. Edinburgh si Stirling castele in Scotia, de exemplu, stau pe outcroppings High Rock. Multe castele germane de-a lungul râului Rin au fost construite pe versanți din valea râului.
Pereții exteriori
Peretele cortină exterior a fost ridicat, gros si din piatra sau caramida. Pereți ar putea varia de la 6 la 10 de metri de mare și o grosime de 1,5 până la 8 metri. În multe castele, grosimea peretelui variat în funcție de vulnerabilitate percepută a zonei.
Pereti cortina au fost de fapt doua ziduri. Zidari tăiat și montat pietrele sau cărămizile de fiecare perete și le cimentat împreună cu un mortar de calcar. Constructorii umplut spațiile dintre pereții cu fragmente de piatra, pietre mici si fragmente de mortar (moloz). Ca peretele crescut mai mare, constructorii pus schele sau platforme de lucru din lemn în ea, astfel încât acestea ar putea lucra și să aducă materiale folosind macarale sau rampe de om sau pe bază de animale. Când secțiunea special a peretelui a fost terminat, se dărâmat schelei, dar o gaura pătrat a rămas în cazul în care grinzile de susținere schela fusese.
Unele castele au avut un perete exterior substanțial mai mare numit un perete scut. Peretele scut a fost adesea plasate pe partea laterală a unui castel care ar putea fi deosebit de vulnerab
